DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI MEDICALĂ
Piața Unirii nr. 1, 400133, Cluj - Napoca
Tel.: 0264 - 599316 / Email: dasclujnapoca@gmail.com
Beneficiari
Alocația pentru susținerea familiei are drept scop completarea veniturilor familiilor în vederea asigurării unor condiții mai bune pentru creșterea, îngrijirea și educarea copiilor, precum și stimularea frecventării de către copiii de vârstă școlară, aflați în îngrijirea familiilor cu venituri reduse, a cursurilor unei forme de învățământ, organizate potrivit legii.
Pot beneficia de alocaţie pentru susţinerea familiei:
1. familiile ai căror membri sunt cetăţeni români care locuiesc în România
2. familiile şi persoanele singure care nu au cetăţenie română, dacă se află în una dintre următoarele situaţii:
a) sunt cetăţeni ai unui stat membru al UE, ai Spaţiului Economic European, ai Confederaţiei Elveţiene sau ai altor state, pe perioada în care au domiciliul sau, după caz, reşedinţa în România, în condiţiile legii;
b) sunt cetăţeni străini sau apatrizi cărora li s-a acordat, în condiţiile legii, o formă de protecţie;
c) sunt apatrizi care au domiciliul sau, după caz, reşedinţa în România, în condiţiile legii.
Alocaţia pentru susţinerea familiei se acordă în funcţie de venituri şi de numărul copiilor din familie.
Limita maximă de venituri până la care se acordă alocaţia pentru susţinerea familiei este 530 lei/membru de familie.
Testarea veniturilor familiei se realizează în acelaşi mod cu testarea veniturilor şi a bunurilor familiei care solicită ajutor social.
Tranşele de venituri în funcţie de care acordă alocaţia pentru susţinerea familiei (ASF) şi cuantumurile acestora sunt următoarele:
